Marea majoritate a computerelor sunt conectate la un fel de rețea, cum ar fi o rețea de acasă, o rețea LAN corporativă și internet. Aceste rețele sunt pilonul comunicațiilor moderne, permițând comunicarea între multe dispozitive.
Pentru a comunica eficient, este utilizată o schemă de adresare care vă permite să specificați unde doriți să ajungă comunicațiile în rețea. Schema principală de adresare utilizată pentru internet este cunoscută sub denumirea de adrese „IP” sau protocol de internet. Există două scheme de adrese IP în funcțiune în acest moment. IPv4 este schema tradițională de adresare. IPv6 este lansat ca înlocuitor, deoarece schema IPV4 a rămas fără adrese utilizabile.
IPv4 și IPv6
Adresele IPv4 sunt, în general, afișate în notația „dotted quad”, unde sunt patru seturi de până la trei cifre separate prin puncte, de exemplu: 192.168.0.1. În această notație, fiecare dintre cele patru numere trebuie să fie între 0 și 255. Un număr de tipuri de adrese sunt puse deoparte ca având o semnificație specială. De exemplu, toate adresele IPv4 care încep cu 192.168 sunt rezervate pentru utilizare în rețelele locale și nu pot comunica direct cu internetul. Aceasta înseamnă că toate rețelele de acasă și chiar și cele corporative pot reutiliza același set de adrese, ca metodă eficientă de alocare a adreselor.
Sfat: Adesea, adresele IP atât din IPv4, cât și din IPv6 vor avea o bară oblică și un număr după ele, cum ar fi „/24”, numită masca de subrețea. Masca de subrețea este utilizată pentru a indica care parte a adresei se referă la adresa de rețea și care parte specifică adresa gazdă din acea rețea. Pentru o rețea /24, primii 24 de biți binari ai adresei sunt utilizați pentru a desemna adresa rețelei, restul fiind folosit pentru a specifica gazdele din acea rețea.
Adresele IPv6 sunt mai complicat de afișat. Acestea pot fi afișate cu până la opt segmente de până la patru cifre hexazecimale, separate prin două puncte. Un exemplu de adresă IPv6 ar putea arăta astfel: fe80:4749:dadb: 748d: ff: 334c: ffff: f000. Utilizarea hexazecimalei înseamnă că fiecare cifră poate fi 0-9, a-f. Un segment poate fi mai scurt de patru cifre, deoarece zerourile de început sunt omise. Ca și în cazul IPv4, unele tipuri de adrese sunt rezervate pentru anumite utilizări. Toate adresele IPv6 care încep cu „fe80” sunt adrese locale cu aceleași restricții ca și adresele IPv4 locale.
Sfat: Este posibil să vedeți adesea că adresele IPv6 apar mult mai scurte, cu două puncte în mijloc, cum ar fi fe80:da29::9999. Aceasta este prescurtarea de notație concepută pentru a face adresele IPv6 mai ușor de citit, scris și reținut. Segmentele care sunt alcătuite din patru zerouri pot fi omise în întregime și înlocuite cu două puncte duble „::”. Dacă două sau mai multe segmente unul lângă celălalt sunt ambele făcute în întregime din zerouri, ambele pot fi omise și înlocuite cu o singură utilizare a două puncte. Pentru a putea reconstrui adresa completă, un singur set continuu de segmente poate fi omis per adresă.
Adresa loopback
„Adresa Loopback” este un alt exemplu de adresă rezervată. Asemenea adreselor locale care pot rămâne doar în rețeaua locală, adresele loopback pot rămâne doar pe computerul local. Dacă un computer încearcă să trimită un mesaj la adresa de loopback, mesajul nu va fi niciodată trimis în rețea, ci va fi trimis direct înapoi la computer. În general, acest lucru nu este util pentru majoritatea utilizatorilor, cu toate acestea, poate fi util să accesați servicii de rețea, cum ar fi serverele web de pe dispozitiv.
În IPv4, adresa „127.0.0.1” este acceptată de toate dispozitivele ca adresă de loopback. Din punct de vedere tehnic, orice adresă care începe cu „127” este rezervată pentru utilizarea unei adrese loopback, dar nu toate dispozitivele acceptă această utilizare. Este posibil să vedeți uneori adresa scrisă ca „127.0.0.1/8”, deoarece doar primii opt biți binari sunt folosiți pentru a desemna porțiunea de rețea a adresei de loopback.
În IPv6, adresa de loopback este „::1”. O singură adresă este alocată pentru utilizare în scopuri de loopback. Uneori poate fi scris ca „::1/128”, deoarece toți cei 128 de biți binari sunt folosiți pentru a desemna porțiunea de rețea a adresei.
Bacsis: Termenul „localhost” este rezervat în schema DNS pentru a se referi la adresele de loopback.
Dacă rulați un server web pe computer, vă puteți conecta la acesta în browser-ul dvs. introducând o adresă de loopback. De exemplu: " http://127.0.1”, “ http://::1”, și " http://localhost” toate se rezolvă pe computerul de pe care navigați.
Sfat: De asemenea, puteți specifica manual numerele de porturi dacă găzduiți servicii pe porturi non-standard